Terapia prin neurofeedback*, numită și biofeedback EEG, este o metodă de ultimă oră, non-invazivă de a învăța creierul să funcționeze mai echilibrat, mai sănătos. Este o modalitate simplă și plăcută de învățare care poate ajuta la schimbarea modului în care creierul produce și distribuie energia sa.
Creierul emite patru așa numite benzi de frecvențe, Alfa, Beta, Delta, Teta. Aceste benzi de frecvență ne spun ce parte a creierului este activă și care frecvență ar trebui folosită de creier pentru realizarea unei anumite sarcini.
În timpul activităților normale zilnice, de exemplu calculul resurselor financiare personale sau pentru un elev realizarea unei sarcini în clasă, anumite porțiuni ale creierului trebuie să fie active și să utilizeze frecvența mai rapidă numită Beta. Dacă seara dorim să ne relaxăm, o altă porțiune a creierului este activată și o altă frecvență mai lentă, Alfa. Scopul neurofeedback-ului este de a crește abilitatea creierului de a se autoregla, de a fi flexibil și a trece cât mai ușor dintr-o stare de relaxare în una de activare și invers.
Având în vedere că creierul controlează și reglarea atenției și reglarea emoțională aceasta poate conduce la revenirea SNC la o stare de funcționare normală.
Unele cercetări arată de exemplu că persoanele cu ADHD prezintă prea multe unde Teta și prea puține unde Beta. Practicanții terapiei prin neurofeedback susțin că această terapie poate ameliora simptomatologia ADHD prin antrenarea acestor persoane în a-și utiliza mai eficient creierul.
În timpul terapiei, activitatea electrică a creierului este măsurată cu ajutorul unor senzori plasați pe scalp. Rezultatul acestei măsurători – activitatea cerebrală – apare pe monitorul computerului sub forma unor unde.
Terapeutul monitorizează pattern-ul, modul de distribuire și indicatorii cantitativi ai undelor.
Copilul poate privi pe ecran o animație sau scene dintr-un film, ceea ce înseamnă primire de feedback.
Când pe monitor apar undele cu forma așteptată pornește și animația respectivă; în caz contrar aceasta nu va funcționa.
Scopul este acela de a recompensa apariția anumitor unde cerebrale, astfel încât să le crească frecvența de apariție, în timp ce frecvența de producere a tipului opus de unde va scădea. Sistemul nervos al copilului învață astfel în timp ce „se joacă”.
În timpul desfășurării acestei metode are loc doar măsurarea undelor cerebrale și apoi confirmarea activității cerebrale așteptate prin feed-back și recompense vizuale.
Deci, învățarea se face într-un mod plăcut, prin privitul filmelor și jocul pe computer.
O singură ședință din acest tip de terapie nu rezolvă problemele, ci este un proces de durată. În funcție de simptome este nevoie de 10-60 de întâlniri. O singură ședință durează între 10-50 minute. După un număr adecvat de exerciții persoana va fi capabilă să mențină pattern-ul așteptat al sistemului nervos chiar în lipsa feedback-ului neuronal.
Cel mai des acest tip de terapie este utilizat în hiperactivitate, tulburări de atenție dar poate fi utilizat în anxietate și depresie, sau de atleți pentru creșterea nivelului de performanță.
Foarte recent unele studii au subliniat rolul acestei terapii în cadrul terapiei vorbirii și auzului la copiii cu deficiențe auditive în special pe baza biofeedback-ului vizual oferit de spectrograme.
De asemenea este tot mai frecvent utilizată în tratarea tulburărilor psihiatrice sau de dezvoltare.
Dovezile practice deși sunt tot mai numeroase rămân oarecum inconsistente, studiile realizate în acest sens fiind de o calitate uneori îndoielnică. Cea mai studiată abordare este cea a ADHD-ului cu rezultate neconcludente, însă. Există unele cercetări privind rolul terapiei EEG în sport, rezultatele fiind și aici mixte. Efectele nesigure sunt menționate și de David Vernon (2005). Robert Thibaul și Amil Raz de la Mc. Gill University menționează în 2017, în revista American Psyhologist, că factorul placebo este de fapt cel care este răspunzător de așa numitele rezultate pozitive ale metodei și că studii mai bine centrate pe acest aspect sunt necesare.
Într-un experiment realizat în 2017 au fost comparate rezultatele obținute pe trei grupe de subiecți adulți cu ADHD, un grup care a fost supus terapiei prin neurofeedback, un al doilea grup care știa că este supus terapiei dar în realitate nu a primit terapia și un al treilea grup care a fost supus terapiei cognitiv-comportamentale clasice. Rezultatul a fost că toate trei grupele au manifestat îmbunătățiri ale simptomelor de tip ADHD în mod asemănător.
De mult timp au fost utilizate tehnici speciale pentru dezvoltarea pronunției la copiii cu deficiențe auditive, de tipul utilizării suportului vizual, tactil și kinestezic pentru a compensa lipsa elementelor de sprijin specific auditive (Dodd, 1976; Ling, 1976).
În ultimele decade dezvoltarea tehnologiei a însemnat și apariția unor dispozitive care furnizează sprijin prin prezentarea vizuală pe un ecran a unor semnale original acustice, kinetice sau psihologice. Totuși există un număr prea mic de studii privind eficacitatea acestor dispozitive ceea ce duce la o lipsă de încredere și o utilizare limitată la nivel terapeutic.
Un studiu din 2007 realizat de Elizabeth E. Crawford la Universitatea din Canterbury scoate în evidență unele aspecte privind rolul spectrogramelor, specifice terapiei prin neurofeedback, în terapia vorbirii în cazul copiilor cu deficienţe de auz.
Studiul a arătat că utilizarea stimulilor vizuali, sub forma spectrogramelor reprezentând stimuli sonori aplicați, duce la îmbunătățiri ale pronunției în special pentru consoanele finale și grupurile de consoane (inițial omise). În ce privește vocalele, acestea au fost, ulterior terapiei, produse cu o distanță mai mare între formanți și pe mai multe frecvențe, ceea ce înseamnă o mai bună inteligibilitate în pronunție.
Utilizarea spectrogramelor ca biofeedback vizual în terapia vorbirii la copiii cu deficienţe de auz a facilitat învăţarea vorbirii și a crescut motivatia participanților comparativ cu tehnicile tradiționale. Spectrogramele, care sunt vizuale, sunt sensibile la schimbările mici în corectitudinea articulării în timp ce tehnicile tradiționale se concentrează în mod prevalent pe locul de articulare. Astfel încât această tehnică vizuală poate oferi un suport suplimentar pentru dezvoltarea vorbirii. Înregistrarea cât mai obiectivă a erorilor de pronunție și terapia de specialitate sunt foarte importante, biofeedback-ul vizual putând fi extrem de util.
În România metoda este încă prea puțin folosită, deci observațiile și cercetările locale se lasă și mai mult aşteptate.
Contrar rezultatelor studiilor, raportările persoanelor care au apelat la această terapie sunt în majoritate pozitive. Pe lângă prețul ședințelor propriu-zise, unii spun destul de mare, efectele cu siguranță sunt pozitive pentru clienți putând fi o alternativă terapeutică de succes în unele cazuri.
* Prima detectare înregistrată a unor curenți electrici emiși de creier a avut loc în 1924, când psihiatrul german Hans Berger a conectat o pereche de electrozi (bucăți mici și rotunde de metal) la scalpul unui pacient și a detectat existența unui curent slab utilizând un galvanometru
–
Referințe bibliografice
1. Christian Jarrett Ph.D, Feb 18, 2013 – Neurofeedback therapy has promise, but it’s no shortcut to enlightenment in Psychology Today;
2. Elizabeth E. Crawford, 2007 – Acoustic signals as visual biofeedback in the speech training of hearing impaired children, Master of Audiology in the Department of Communication Disorders, University of Canterbury;
3. http://braincoretherapy.com/how-it-works/;
4. https://www.psychologytoday.com/ blog/ brain-myths/ 201302/ read- paying- 100s-neurofeedback-therapy-0;
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Neurofeedback;
6. http://www.hullinstitute.com/neurofeedback.aspx.
0 Comments