Martina Petruccio suferă din naștere de o deficiență de auz, dar abia la vârsta de patru ani a fost diagnosticată cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă. În ciuda situației sale, pe măsură ce creștea, Martina își descoperea dragostea pentru muzică, în special pentru pian. „Din cauza pierderii de auz, începutul călătoriei mele muzicale poate fi descris ca o pendulare continuă între dragoste și ură”, mărturisește Martina.
Candidată pentru implant cohlear, ea se temea că odată cu acesta nu va putea identifica și deosebi nuanțele mai fine ale muzicii, așa încât a amânat intervenția. Însă, pentru că auzul ei s-a înrăutățit, a fost forțată să abandoneze Conservatorul San Pietro a Majella din Napoli; acesta a fost momentul în care Martina și-a reconsiderat, în cele din urmă, decizia.
„Începutul a fost o dezamăgire. Totul suna electronic. […] Timpul, însă, transformă, și în doar trei luni, am reușit să ating 100% înțelegere a vorbirii, chiar și în medii zgomotoase. Am putut recunoaște consoanele F, V, S, C, G, Z – sunete pe care nu le puteam distinge înainte, când purtam aparatele auditive.”
În noiembrie 2019, Martina s-a simțit suficient de sigură pe ea pentru a se înscrie din nou la Conservator, pe care l-a absolvit în 2021, după care a fost admisă cu onoruri la un master de pian de doi ani.
Ea scrie:
„Pot, în sfârșit, să cânt la celelalte instrumente. Pot asculta fără probleme orchestra, atât de mult încât pot recunoaște ce instrument intră mai târziu decât ansamblul. Pot auzi nuanțele sunetelor, de la fortissimo la pianissimo. Recunosc notele. Pot acompania soliștii vocali. Pe scurt, implantul cohlear AB mi-a permis să fac tot ce credeam anterior că este imposibil.”
Puteți citi povestea completă a Martinei pe blogul Advanced Bionics, CONNECTIONS, alături de multe alte istorii asemănătoare.
–
NB: Darul Sunetului este o organizație de pacienți, nepartizană în ce privește producătorii sau distribuitorii de soluții auditive. Aceste articole nu sunt remunerate și nu constituie reclamă.
0 Comments