Pentru a-ți ajuta copilul să aibă parte de cea mai bună experiență la școală și să obțină rezultatele dorite, cel mai probabil învățătorul sau profesorul lui va avea nevoie de puțin ajutor, pentru ca la rândul său să-i ușureze copilului procesul de învățare. Asta, deoarece sunt foarte puține cadrele didactice care au avut în clasă sau la ore un copil cu implant cohlear.

Pentru a ne asigura că toată lumea are parte de comunicare și învățare optime, am adunat câteva sfaturi pe care le poți împărtăși profesorilor:

1. Cunoașteți funcțiile de bază ale procesorului de auz. Dacă copilul este prea mic pentru a umbla de unul singur la procesor, prezentați-i profesorului funcțiile de bază ale dispozitivului, de exemplu cum să schimbe bateriile sau cum să verifice cablul. Producătorii oferă instrucțiuni rapide pe paginile lor web; puteți aceste instrucțiuni școlii.

2. E important să fie cât mai liniște în clasă. E adevărat că prin optimizarea mediului din sala de clasă, toți elevii, indiferent de nivelul auditiv al acestora, vor fi capabili să audă mai bine ce le spune cadrul didactic; acest lucru este cu atât mai important, chiar esențial, pentru elevii cu implant cohlear. Un mediu liniștit, cu un zgomot de fond redus și o acustică îmbunătățită în clasă – dacă este posibil, aceasta se poate obține prin închiderea ferestrei sau tragerea perdelei – poate avea un impact enorm.

3. Profesorii pot folosi dispozitive de ascultare asistată. Un microfon sau alt instrument de acest tip, comercializate special de producătorii de implant, vor facilita ascultarea și învățarea pentru elevii cu implant cohlear, aparate auditive sau alte tipuri de implanturi. Aceste dispozitive accesorii sunt ușor de instalat și profesorul le poate folosi prin simpla prindere la gulerul bluzei sau al cămășii. Întrebați producătorii de implant ce soluții oferă!

4. Așezarea în clasă este foarte importantă pentru copiii cu implant cohlear. În mod ideal, ei ar trebui să stea în primele bănci și să aibă o vedere bună la mimica feței cadrului didactic. Rugați învățătorul sau dirigintele să țină cont de asta atunci când decide așezarea copiilor în sală pe parcursul anului.

5. Scrisul rămâne, vorbele zboară. Toți elevii vor beneficia dacă profesorii vor scrie informațiile importante pe tablă, cum ar fi temele pentru acasă sau datele testelor, și cu atât mai mult vor beneficia copiii cu proteze auditive sau cu implant auditiv!

Aceștia sunt doar câțiva pași, simpli și ușor de pus în practică, prin care educatorii pot îmbunătăți condițiile în care elevii cu implant cohlear pot participa la „viața clasei”.

Categories: BLOG

0 Comments

Spune ceva...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.