Accesul copiilor și tinerilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) la o educație incluzivă de calitate în comunitate

Extras din Stategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027 – cap. 9.6 EDUCAȚIE

Obiectiv general: Accesul copiilor și tinerilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) la o educație incluzivă de calitate în comunitate, în condiții de egalitate cu ceilalți elevi, astfel încât să își poată atinge potențialul lor maxim de dezvoltare.

Acest lucru este esențial unei participări școlare de calitate a copiilor cu dizabilități, pentru a obține abilități și cunoștințe necesare pentru o viață independentă și împlinită. Toate acestea aduc beneficii întregii societăți, prin întărirea legăturilor de solidaritate între membrii ei, dar și prin valorificarea potențialului fiecărei persoane.

Asigurarea unei educații de calitate, inclusiv a unei bune orientări profesionale, vor contribui la o participare crescută la educația terțiară și integrarea pe piața muncii.

Obiectiv specific 1: Îmbunătățirea accesului la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar
Descrierea situației: Asigurarea accesului la educație incluzivă și de calitate presupune un mediu fizic, informațional și comunicațional accesibil al unităților de învățământ, resurse umane calificate și metode de predare și evaluare adaptate, folosite împreună cu materiale și tehnologii asistive corespunzătoare. Pentru a putea oferi elevilor cu dizabilități educație formală de calitate în sistemul de masă, este necesară adaptarea rezonabilă a mediului școlar la nevoile fiecărui elev în parte.

Totuși, fără asigurarea unor resurse corespunzătoare, umane și materiale, precum și a adaptării rezonabile a condițiilor de învățare, simpla participare a copiilor cu dizabilități la educația formală de masă nu va asigura adecvarea și efectivitatea serviciilor educaționale de care aceștia beneficiază, rezultând în achiziții minime sau inexistente în urma parcurgerii ciclurilor de învățământ.

Pentru unii dintre elevii cu dizabilități, serviciile educaționale nu pot fi oferite separat de accesul la terapii de calitate, potrivite fiecărei afecțiuni, rezultate optime obținându-se prin integrarea acestor terapii în actul educațional.

Există un grup semnificativ de copii cu cerințe educaționale speciale care trebuie să participe deplin la sistemul de educație. O estimare corespunzătoare anului școlar 2018-2019 indică faptul că 66.274 de copii cu CES sunt încadrați în învățământul preuniversitar (2,3% din copiii de vârstă școlară). Există un număr mai mare de elevi pentru care ar fi nevoie de adaptări, de asistență specială în școlile de masă, dar care nu obțin certificatul de orientare școlară.

De asemenea, inspectori școlari, membri CJRAE, profesori și directori de instituții educaționale constată că elevii cu deficiențe mentale/psihice reprezintă o categorie aflată în creștere, într-un ritm accelerat, ceea ce evidențiază și mai mult problemele de adaptare a sistemului.

Doar o parte dintre elevii cu dizabilități și/sau CES sunt integrați în învățământul de masă, restul fiind școlarizați în școli speciale. Sistemul românesc moștenește tradiția oferirii educației pentru elevii cu nevoi speciale în unități de învățământ special, separate de unitățile de masă (de la nivel preșcolar la cel profesional și tehnic), unele dintre ele specializate pentru anumite deficiențe. Cadrul legislativ specific educației incluzive este amplu, însă lipsește o abordare coerentă, unitară.

Accesibilitatea unităților de învățământ trebuie îmbunătățită. Accesul la mediul fizic al școlilor este esențial pentru asigurarea incluziunii școlare a elevilor cu dizabilități, însă problemele de accesibilitate fizică a școlilor sunt semnificative.

Doar 21% dintre școlile gimnaziale au o rampă de acces corespunzătoare, 13% au intrarea accesibilă, iar calea de acces către 15% dintre școlile gimnaziale nu este accesibilă.

Există școli în care nicio clasă nu se află pe o cale accesibilă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii (9%), dar mai ales pentru persoanele cu deficiențe vizuale (45%).

Pentru accesibilizarea spațiilor educaționale pentru elevii cu dizabilități senzoriale este nevoie de tehnologii asistive corespunzătoare, de materiale didactice adaptate, care însă lipsesc într-o măsură foarte mare.

Formarea inițială și continuă a profesorilor trebuie îmbunătățită. În școlile de masă, numărul cadrelor didactice formate pentru lucrul cu copii cu dizabilități și/sau CES este extrem de redus. Formarea inițială a cadrelor didactice din învățământul de masă acoperă doar în mod superficial tematici ale pedagogiilor speciale, care pot fi cu greu valorificate în practici profesioniste pe parcursul carierei didactice.

Participarea cadrelor didactice din învățământul de masă la cursuri de formare continuă pentru lucrul cu elevi cu CES și/sau dizabilități este redusă. Motivul acestei participări scăzute se datorează și faptului că nu există obligativitatea absolvirii de cursuri în domeniul educației incluzive pentru elevi cu dizabilități și/sau CES, pentru cadrele didactice din învățământul de masă.

Nu există resurse educaționale sistematice specifice lucrului cu elevi cu dizabilități și/sau CES.

Numărul personalului de sprijin pentru copiii cu CES este redus. Normele profesorilor de sprijin sunt prea mari pentru a putea asigura o educație de calitate pentru elevii cu CES, în condițiile păstrării constante a rolului și numărului celorlalți profesioniști implicați în educația incluzivă.

Asigurarea facilitatorilor școlari necesari prezenței la orele de curs ale elevilor cu deficiențe severe este problematică, deoarece activitatea acestor facilitatori nu este finanțată de sistemul educațional.

Resursele umane specializate în lucrul cu copii cu dizabilități sunt concentrate în sistemul de învățământ special și doar elevii înscriși în acesta beneficiază de serviciile lor (ex. terapii).

Participarea la educația timpurie a copiilor cu dizabilități este redusă fiind cauzată și de barierele întâmpinate de părinți în încercarea de a-și înmatricula copiii la grădinițe de stat. O atenție deosebită trebuie acordată educației formale a copiilor cu dizabilități la vârste mici, realizarea unei diagnoze timpurii și natura intervenției în această perioadă a vieții putând contura semnificativ evoluția ulterioară a acestor copii. Dacă în cazul educației primare și gimnaziale școlile de masă au obligativitatea înmatriculării elevilor din circumscripție, în cazul educației preșcolare această obligație legală nu există, ceea ce oferă managerilor instituțiilor opțiunea de a respinge copiii cu CES.

Situația copiilor cu CES nu este monitorizată în mod adecvat iar barierele culturale afectează includerea deplină a copiilor cu CES în sistemul educațional.. Nu este reglementată monitorizarea parcursului școlar al elevilor cu CES, care să sesizeze și să corecteze posibile probleme legate de incluziunea acestora.

Persistă în continuare percepția negativă asupra persoanelor cu dizabilități în general, și asupra copiilor cu CES în particular.