Incluziunea în sensul larg al termenului este „setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării și comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale”.

În ceea ce privește incluziunea în educație se referă la faptul că „oricine, indiferent de deficienţa sa sau de dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale, educaţionale, medicale şi celelalte servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii” (ap. Popovici D., 1999). Astfel, incluziunea şi „educaţia incluzivă” pun accentul pe necesitatea ca sistemul educaţional şi şcolile/grădiniţele să se schimbe şi să se adapteze continuu pentru a răspunde diversităţii copiilor şi nevoilor ce decurg din acestea.

În Declaraţia de la Salamanca (1994) se stipulează: „Principiul fundamental al şcolii incluzive este că toţi copiii trebuie să înveţe împreună, oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultăţile pe care aceştia le pot avea sau de diferenţele care pot exista între ei”.

Astfel, școala incluzivă este școala care:

1. nu selectează și nu exclude
2. este deschisă, tolerantă, prietenoasă și democratică
3. este naturală prin eterogenitatea ei
4. valorizează toți elevii
5. se adaptează la diversitatea nevoilor educaționale și la particularitățile de învățare și dezvoltare.

Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă, în activităţile educative formale şi nonformale, a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale.

Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanţă de socializare), integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în viața comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces.

Segregarea în educaţie este considerată drept cea mai brutală formă de discriminare.
Segregarea şcolară a copiilor cu cerințe educaționale specifice reprezintă separarea fizică, intenţionată sau neintenţionată, a copiilor care au nevoi speciale de restul copiilor în şcoli, clase, clădiri, conform definiţiei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Excluziunea este „un proces dinamic, care se reflectă pe niveluri descrescătoare: unele dezavantaje conduc la excludere, care, la rândul său, duce la o situaţie şi mai defavorabilă […] şi se încheie cu o serie de dezavantaje multiple şi persistente. Indivizi sau grupuri pot fi excluse de la accesul la resurse precum educație, locuri de muncă, asistenţă medicală şi viața politică sau socială”. (Grupul de lucru al Eurostat)

Într-o definiţie mai largă, excluderea socială este procesul prin care grupuri sau indivizi sunt în întregime sau parţial excluşi de la deplina participare în societatea în care trăiesc. Astfel, noțiunea este înţeleasă şi definită ca opusă includerii sau integrării sociale, oglindind cât de important este pentru individ să facă parte din societate, să fie „inclus”.

Excluderea copiilor, tinerilor si adulților de la oferta educațională de masă este acum recunoscută ca discriminare și echivalează cu o violare a drepturilor lor fundamentale.

Legislația internațională a drepturilor omului conține atât interdicții exprese cât și interdicții implicite împotriva segregării pe motive de handicap, rasă, etnie sau naționalitate în instituțiile educaționale.

Tratatele internaționale relevante sunt:

1. Convenția UNESCO împotriva discriminării în educație
2. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice
3. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale
4. Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
5. Convenția Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului
6. Convenția europeană pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

România este semnatară a tuturor acestor tratate.

Categories: BLOG

0 Comments

Spune ceva...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.