În terapia auditiv-verbală părintele are un rol central de co-terapeut, fiind instruit, implicat și ghidat pe tot parcursul terapiei.

Foto (c) Bogdan Stanciu

Terapia auditiv verbală pentru copilul cu implant cohlear se bazează în primul rând pe convingerea că părintele este primul și cel mai important profesor, modelul pe care copilul îl va imita.

În cadrul ședințelor de logopedie tradițională, părintele, cel mai adesea, așteaptă în afara ușii cabinetului în timp ce terapeutul ia copilul înăuntru și desfășoară un act de magie necunoscută, iar după încheierea sesiunii, iese din cabinet în cel mai bun caz cu o fișă de lucru pentru acasă iar, în cazul mai puțin fericit, cu o bulină sau sticker care să rezume prestația copilului din ședința respectivă. Această practică îl așează pe terapeut în rolul de magician, atotcunoscător, singurul responsabil pentru progresul și recuperarea copilului, limitând foarte mult rolul părintelui, al persoanei de referință, care petrece cel mai mult timp cu copilul.

În terapia auditiv-verbală părintele are un rol central de co-terapeut, fiind instruit, implicat și ghidat pe tot parcursul terapiei.

Care sunt motivele pentru care participarea părintelui are un rol crucial în succesul terapiei auditiv-verbale?

1. Una sau două ore de terapie pe săptămână sunt pur și simplu insuficiente pentru ca un copil să facă progrese în dezvoltarea abilităților de ascultare și vorbire, progrese care să se încadreze în limitele dezvoltării normale. Dacă copilul petrece o oră pe săptămână exersând aceste abilități, va dura în jur de 23 de ani pentru a înregistra un singur an de progres. Exersarea ascultării și limbajului nu este un eveniment care se petrece marți dimineața între orele 9 și 10, ci este un stil de viață, o rutină pe care părinții și cei apropiați vor trebui să o dezvolte cu copilul în orice context al vieții cotidiene.

2. Asemenea copiilor, adulții învață practicând – nu este de ajuns ca terapeutul să povestească părintelui ce a făcut într-o ședință pentru ca cel din urmă să știe cum să se comporte cu copilul, în celelalte 23, sau cum să-i înțeleagă nevoile, emoțiile, modul de a comunica. Toate acestea trebuie exersate împreună într-un setting care include: copilul, părintele și terapeutul.

3. Copilul trebuie să învețe să comunice în primul rând cu părintele, nu cu terapeutul. Este mai important ca el să învețe cântecele, rimele, poveștile și vocabularul familiei lui. La sfârșitul ședinței, obiectivul principal al terapeutului este să-l ajute pe copil să participe pe deplin în mediul său natural, care este familia lui și nu camera de terapie.

4. Terapia auditiv-verbală urmează principiile psihologiei dezvoltării. Scopul principal este acela ca bebelușii și copiii cu hipoacuzie să dezvolte limbajul urmând aceeași traiectorie naturală pe care o parcurg copiii auzitori. Aceștia învață limbajul prin interacțiuni repetate cu părinții. Odată ce au acces la sunet, prin implantarea timpurie, copiii cu deficiență de auz pot face același lucru. Terapeutului îi revine rolul de a instrui și ghida părinții în așa fel încât aceste interacțiuni să fie valoroase din perspectiva dezvoltării abilităților de ascultare și vorbire.

5. Interacțiunile de calitate părinte-copil cu ajutorul cărților, rimelor, cântecelor, poveștilor, rutinelor zilnice, au un rol esențial în dezvoltarea copilului pe toate domeniile: cognitiv, emoțional, socio-afectiv, relațional, lingvistic. În lumea de astăzi, în care suntem bombardați de distrageri și tehnologie, timpul dedicat terapiei ar trebui să fie un micro-univers în care părintele și copilul construiesc împreună o relație bazată pe atașament securizat și timp de calitate, concentrându-se practic pe ceea ce contează cu adevărat.

6. Pierderea de auz a copilului este o problemă care afectează întreaga familie și nu doar copilul. Timpul petrecut împreună în terapie îi ajută pe toți membrii familiei să proceseze această situație alături de un profesionist care are experiență în a sprijini părinții să integreze aceste emoții și să le transforme în adevărate resurse pentru copilul lor.


Referințe bibliografice

1. Simser, J. I., 1993 – Auditory-Verbal Intervention: Infants and Toddlers, The Volta Review, volume 95, 217-229;
2. www.agbell.org;
3. www.avuk.org;
4. www.cohlearimplantonline.com.

Despre autor
Articol de Mara Ștefania Potop pentru revista Perspective, nr. 1
Categories: BLOG

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.