Folosind dispozitive care depășesc pierderea de auz, Eddie Perry are misiunea de a-i ajuta pe ceilalți surzi în dezvoltarea vorbirii.

Când Eddie Perry, seniorul echipei Academiei Sf. Toma, se pregătește pentru un joc de baschet, geanta îi este încărcată cu echipamente pe care niciunul dintre colegii săi nu le poartă: cabluri, baterii, un aparat auditiv de rezervă, chiar și un implant cohlear mai vechi.

Dacă implantul cohlear din urechea stângă sau aparatul auditiv din urechea dreaptă s-ar defecta în timpul unui joc, Perry și-ar pierde capacitatea de a auzi.

Perry a primit implantul pe când era copil mic, după ce părinții lui au descoperit că mezinul dintre cei trei copii ai lor nu auzea. Implantul nu numai că a deschis lumea auzului fiului lor, dar i-a oferit capacitatea de a-și dezvolta verbalizarea.

Prin anii de terapie a vorbirii, încheiați în clasa a șaptea, Perry a dezvoltat abilități complete de comunicare, aplicându-le suficient de bine în școală (…). S-a dezvoltat și ca sportiv, câștigând încredere pentru a-și depăși comportamentul rezervat, de copil. A jucat fotbal [american, n.tr.] la Minnesota Thunder Academy în timpul liceului, câștigând o bursă pentru a juca în Divizia I, la DePaul.

Pedro Braz, antrenorul de fotbal masculin de la Universitatea Gallaudet, a declarat că Perry va fi singurul jucător de fotbal din Divizia I cu un implant cohlear. Gallaudet, din Washington, D.C., este un colegiu pentru studenți surzi și deficienți de auz.

Apoi, jucând baschet, Perry a devenit membru-cheie al celei de-a doua echipe a cadeților și este în mod obișnuit una dintre primele rezerve care intră în joc.

„Întotdeauna am fost nevoit să muncesc mai mult decât toată lumea”, a spus Perry, care se oferă voluntar în programele pentru copiii cu pierderi de auz. „Nu a fost neapărat frustrant, dar m-a motivat. Etica mea este mai ridicată pentru că este ceva ce am avut mereu de făcut și îmi vine natural.”

Pe măsură ce Perry creștea, zilele sale de școală erau deosebite de cele ale colegilor. De multe ori a lucrat „unu la unu” cu un logoped pentru a-și perfecționa abilitățile. Dar lecțiile nu s-au încheiat doar pentru că s-au terminat orele de terapie. Chiar și acum, dacă spune o frază greșită sau pronunță greșit un cuvânt, familia și prietenii îl corectează rapid.

Sportul reprezintă o provocare diferită. Perry se bazează pe citirea pe buze și pe gesticulație pentru a comunica, nu doar pe implantul cohlear și pe aparatul auditiv. Stă pe bancă lângă antrenorul său. Sălile cu acustică puternică adesea îi fac dificultăți, când e vorba să distingă de unde provin sunetele.

„Abia se observă”, a spus antrenorul, Jason Birr. „Așa e de bun acest tânăr. Foarte rar trebuie să mă repet sau să strig mai tare.”

La început, mama sa, Missy Perry, l-a băgat la tee ball, primul dintre multele sporturi pe care le-a încercat, pentru a-l ajuta pe fiul ei retras să se integreze social. Perry nu s-a ferit niciodată de concurență. El a spus că a folosit sportul pentru a câștiga respect și a construi relații mai ușor.

Acum, capacitatea lui Perry de a se confunda cu ceilalți este o dovadă a efortului pe care l-a depus pentru a face față problemelor de auz și vorbire. El trăiește ceea ce majoritatea ar considera o viață normală de liceu, cu sport, familie și prieteni.

 

Șocul, apoi operația

În primele 13 luni, familia sa nu știa că Eddie este surd. Au fost uneori preocupați pentru că nu reacționa la anumite lucruri cum ar face-o un copil tipic. Dar posibilitatea ca el să nu audă era un gând îndepărtat.

Când, într-o seară de sfârșit de decembrie, Eddie mergea de-a bușilea spre pomul de Crăciun al familiei și mama a început să-i strige să-i atragă atenția, Eddie nu a reacționat. Dându-și seama că ceva era greșit, părinții l-au programat la un test auditiv Brainstem, care măsoară răspunsul nervului auditiv la sunet.

D-na Perry își amintește că era la spital, privind fix izolinia de pe ecranul monitorului în timpul testului, rezultat care însemna că fiul ei era surd.

„A fost cu siguranță un șoc”, spune d-na Perry. „Vă dați seama că viața copilului dvs. va fi foarte diferită în multe feluri.”

După ce și-a informat familia, a început să facă cercetări și să cântărească opțiunile fiului ei. După test, Eddie a primit aparate auditive pentru ambele urechi. Dar pentru a-și dezvolta abilități de vorbire, un implant cohlear la urechea stângă era singura lui speranță.

Operația lui Eddie, pe atunci în vârstă de 18 luni, a fost un succes. Mama l-a înscris la Northern Voices, un program care îi ajută pe copiii mici cu pierderi de auz să învețe să comunice prin limbaj.

Northern Voices a devenit un element fundamental al vieții lui Eddie Perry. A participat zilnic la cursuri, până la jumătatea ciclului pre-școlar. Abilitățile sale de vorbire progresaseră suficient pentru ca el să se înscrie la o școală de masă, dar tot avea nevoie de terapie logopedică zilnică. Acestea s-au încheiat pe când se înscria în clasa a opta la Academia Sf. Toma, urmându-și fratele mai mare.

 

O prioritate: să restituie comunității o parte din ce a primit

Vara trecută, Eddie Perry a avut ocazia să întoarcă spre Northern Voices o parte din ceea ce a primit de la ei. Angie Schnellman, care l-a educat acolo pe când avea 5 ani, a declarat că prezența lui vara trecută a fost un punct culminant pentru copiii înscriși.

Unii dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Eddie chiar s-au oferit voluntari odată cu el pentru a-i ajuta să înțeleagă mai multe despre copilăria sa unică.

„Copiii îl adoră”, a spus Schnellman. „Are implanturi și aparate auditive la fel ca ei. Copiii consideră că este mișto să vezi un adult cu aparat sau implant. Nu văd asta foarte des.”

Eddie a făcut o prioritate din a recompensa comunitatea surzilor. A petrecut 15 zile și aproape 70 de ore la Northern Voices vara trecută. De asemenea, lucrează cu Fundația Tony Sanneh la tabăra de fotbal pe care aceasta o organizează pentru copii cu pierderi de auz.

Perry consideră timpul petrecut în voluntariat drept o chemare. Cu cât realizează mai mult atât din punct de vedere atletic cât și academic, a spus el, cu atât efortul său va fi mai răsplătit.

„Sunt cineva la care se pot uita”, a spus Perry. „Chiar și părinții mă văd și văd că copiii lor vor crește și totul poate fi în regulă. Este minunat să vezi cum copiii se uită și spun „Uau. Ai și tu un implant.”

După Ellis L. Williams, Star Tribune

Categories: BLOG