În data de 9 aprilie 2019, Consiliul UE a adoptat textul final al Actului european privind accesibilitatea, marcând aproape ultimul pas al unei lungi călătorii până la intrarea în vigoare a Actului. Doar publicarea în Jurnalul Oficial al UE lipsește pentru a sigila procedura legislativă și pentru a face public Actul privind accesibilitatea.

Comisia și-a prezentat propunerea în decembrie 2015. Negocierile dintre Consiliu și Parlamentul European s-au încheiat printr-un acord provizoriu, la 8 noiembrie 2018. La 19 decembrie 2018, reprezentanții statelor membre au aprobat acordul. Adoptarea Actului european privind accesibilitatea de către Consiliu vine în urma votului pozitiv al Parlamentului European din 13 martie 2019.

Actul european privind accesibilitatea oferă soluții pentru a armoniza legislația statelor membre cu privire la accesibilitate. Se estimează că peste 80 de milioane de persoane din UE, afectate de un anumit grad de invaliditate, vor beneficia de noile norme.

Cu toate acestea, deși se va asigura că mai multe produse și servicii vor fi mai accesibile persoanelor cu dizabilități, acesta nu va face ca insituțiile și piața unică a UE să fie pe deplin accesibile.

Noua directivă privind accesibilitatea este un pas important, dar activitatea UE este departe de a fi completă: este nevoie de o legislație care să asigure accesul egal în toate domeniile vieții. Actul încă exclude domenii esențiale, cum ar fi transportul, mediul construit și aparatele de uz casnic.

Directiva va îmbunătăți accesibilitatea unui set de produse și servicii pentru persoanele cu dizabilități, cum ar fi computerele, smartphone-urile, tabletele, televizoarele, bancomatele și serviciile bancare, terminalele de plată, cărțile electronice, site-urile de comerț electronic și aplicațiile mobile De asemenea, se va asigura că autoritățile naționale de supraveghere a pieței au competența de a răspunde entităților private.

Actul european privind accesibilitatea a îndeplinit, de asemenea, două solicitări importante din partea mișcării persoanelor cu dizabilități: telecomunicațiile electronice și numărul de urgență 112 vor deveni accesibile tuturor în întreaga UE. În plus, cerințele legii vor sprijini regulile privind achizițiile publice pentru produse și servicii accesibile, astfel încât autoritățile publice să nu mai utilizeze banii contribuabililor pe produse, servicii și facilități care sunt discriminatorii pentru persoanele cu dizabilități.

Cu toate acestea, legea încă nu satisface unele cerințe cheie. Este înșelător să spunem că legea va asigura accesul deplin la clădirile și mijloacele de transport, care au stat la baza campaniei EDF. Aceasta înseamnă că milioane de persoane care trăiesc în UE se vor confrunta în continuare cu lupta zilnică de a-și părăsi locuințele. Legea nu include aparatele de uz casnic (cum ar fi mașinile de spălat sau microundele). Acest lucru înseamnă că milioane de persoane cu dizabilități se vor confrunta cu dificultăți zilnice în ceea ce privește utilizarea acestor aparate.

Forumul European pentru persoane cu dizabilități (EDF) și membrii săi au militat puternic ca actul să devină o realitate și să nu fie ignorat, așa cum s-a întâmplat cu alte inițiative privind egalitatea.

,,Este rușinos modul în care statele membre au reușit să reducă domeniul de aplicare al Actului. Guvernele trebuie să fie foarte ambițioase atunci când încorporează Actul în legislația națională”, a declarat Yannis Vardakastanis, președintele EDF.

Statele membre vor avea la dispoziție 3 ani pentru a transpune directiva (traducerea directivei în legislația națională). EDF va depune în continuare toate eforturile pentru a se asigura că UE devine, la nivel mondial, un exemplu de accesibilitate deplină pentru persoanele cu dizabilități.

Lavinia Niculicea, Jurnal Social


0 Comments

Spune ceva...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.