Scriam într-o postare recentă

Dezvoltarea tehnologiei implantului auditiv permite purtătorilor acestuia să se bucure și de muzică. Da, muzica nu va suna la fel ca în urechile unui normoauzitor și e posibil să necesite o anumită practică (obișnuință) înainte ca audiția să poată fi plăcută – asta depinde de fiecare în parte. Căci odată cu practica se îmbunătăţeşte capacitatea de a percepe cea mai complexă combinaţie de sunete și astfel muzica sună mai „natural”.

Într-adevăr, fiecare model de implant de ultimă generație are și un software specific pentru ascultarea muzicii. Dar ce le oferă implantul cohlear celor care doresc nu doar să asculte muzică, ci să o interpreteze ei înșiși, vocal sau instrumental – pentru ei sau pentru alții?

Înseamnă pierderea de auz un capăt de drum pentru muzicienii amatori sau profesioniști?

Răspunsul pare a fi un hotărât „nu”.

Numeroși utilizatori de implant cohlear sunt muzicieni dedicați – așa ca Wendy Cheng (violoncelistă) și colegii săi de la Asociația Muzicienilor Adulți cu Pierdere de Auz (Association of Adult Musicians with Hearing Loss sau ca pianistul David Holzman.

O tânără pianistă surdă pe nume Holly (foto jos) explică experiența ei în perceperea sunetelor și muzicii cu implant în acest clip din documentarul Lost and Sound. Ea poate sesiza diferențele dintre tonuri și poate auzi anumite tonuri mai bine ca pe altele, chiar dacă notele seamănă mai mult cu vibrații decât cu sunete propriu-zise.

Peter Selmacovich este un audiolog experimentat și totodată muzician din Canada suferind de pierdere de auz progresivă. El ne spune cum pot cânta muzicienii cu pierdere de auz într-un ansamblu.

Sebastian Fehr este un trompetist amator austriac care scrie pe larg despre muzica percepută și interpretată cu pierdere de auz.

Grand Piano Passion pare o adevărată enciclopedie pentru pianiști dar și alți muzicieni care au pierdere de auz, de la flautiști la soliști vocali.

În fine, dr. Marshall Chasin scrie despre reglarea și programarea protezelor și soluțiilor auditive pentru performanța optimă în audiția și interpretarea muzicii.

…Nu în ultimul rând, în cabinetul de muzică al Școlii Montessano din București, Sofia, purtătoarea unui Nucleus7 pentru care a ales, cu ajutorul vostru, culoarea albă, resimte o mare bucurie în lecțiile de pian.

Desigur, fotografiile nu au sunet, dar și ele spun tot o poveste. Aceea că plăcerea muzicii se exprimă cel mai bine printr-un zâmbet larg – indiferent că auzi „normal” sau cu ajutorul unui implant cohlear!

(Notă privind drepturile de autor: drepturile de autor pentru fotografiile alb-negru sunt rezervate. Vă rugăm să ne cereți permisiunea înainte de a le utiliza.)


Bogdan Stanciu

Președintele Asociației „Darul Sunetului”. Vechi combatant în arena civică. Fotograf. Tatăl Sofiei, o fată surdă congenital și purtătoare a unui implant auditiv Cochlear Nucleus. Pompier de serviciu, la nevoie.